Ești pasionat de managementul obiectivelor culturale și de organizarea de evenimente? Îți dorești să acumulezi experiență practică într-un mediu profesionist și să înțelegi mai bine cum funcționează administrația publică? Centrul de Cultură Urbană îți oferă oportunitatea unui stagiu de practică dinamic, unde vei descoperi cum se gestionează evenimentele culturale, educaționale și activitățile administrative într-o instituție publică!
Aplicați pentru un stagiu de practică la Casino Centrul de Cultură Urbană administrat de Primăria municipiului Cluj-Napoca!
Clădire emblematică a orașului Cluj-Napoca, Casino-ul din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” găzduiește evenimente culturale de prestigiu într-un cadru elegant și istoric. Centrul de Cultură Urbană, cu o activitate vastă în domeniul artistic și cultural, este locul ideal pentru tinerii care doresc să învețe despre organizarea și managementul evenimentelor. Centrul de Cultură Urbană reunește și alte spații culturale importante ale orașului, precum Turnul Pompierilor, Turnul Croitorilor, Cinema Dacia, Cinema Mărăști și Centrul pentru Tineret.
Ce vei face ca stagiar:
- Vei avea șansa să contribui direct la organizarea unor evenimente de anvergură din Cluj-Napoca, printre care se numără Zilele Clujului, Noaptea Europeană a Muzeelor, vernisaje cu artiști consacrați, concerte, proiecții de film, festivaluri și multe altele.
- Vei colabora direct cu organizatorii și artiștii locali, acumulând cunoștințe esențiale despre managementul evenimentelor culturale.
- Vei asigura permanența la obiectivele culturale administrate de Centrul de Cultură Urbană, ghidând vizitatorii și oferindu-le informații relevante despre locul pe care îl explorează. Totodată, vei avea oportunitatea de a te familiariza cu istoria și semnificația acestor obiective culturale.
- Vei dobândi cunoștințe despre desfășurarea activităților administrative și logistice în spații culturale de referință din oraș. Îți vei dezvolta abilități în arhivarea documentelor direcției, documentarea asupra regulamentelor instituționale și înțelegerea circuitului documentelor într-o instituție publică, precum Primăria municipiului Cluj-Napoca.
- Vei asista la planificarea și implementarea de programe expoziționale.
Pașii pentru a aplica:
- Depunerea cererii: Elevii și studenții interesați de stagiu pot depune cererea fie online, pe site-ul oficial al Primăriei Cluj-Napoca, fie la Registratura Primăriei.
- Aprobarea cererii și repartizarea: După aprobarea cererii de către primar, Serviciul Resurse Umane din cadrul Primăriei Cluj-Napoca solicită viitorului practicant documentele necesare (convenția-cadru și alte acte necesare dosarului de practică), și îl repartizează în compartimentul corespunzător domeniului de studii. Înainte de începerea activității, practicantul primește din partea Serviciului Resurse Umane un ecuson care conține datele sale de identificare și perioada practicii.
- Instructajul: Practicantul va primi un instructaj referitor la sănătatea și securitatea în muncă, esențial pentru desfășurarea activităților. Totodată, În compartimentul în care este repartizat primește un coordonator responsabil pentru instruirea și punerea acestuia în temă precum și în vederea repartizării sarcinilor și monitorizării acestora.
- Finalizarea stagiului: La finalul perioadei de practică, coordonatorul desemnat va evalua activitatea practicantului și va acorda o notă acestuia. Practicantul va primi o adeverință de practică, fie personal, fie pe email, după predarea ecusonului la Serviciul Resurse Umane.
Beneficii:
- Dobândirea de cunoștințe și abilități practice în managementul evenimentelor culturale.
- Posibilitatea de a lucra într-un cadru profesional și de a învăța de la experți din domeniul culturii și administrației publice.
- Oportunitatea de a interacționa cu artiști, organizatori și parteneri culturali locali și internaționali.